пишите нам

info.fondru@gmail.com

позвоните нам

(+373) 76 744 744
мобилизации сообществ

Scopul Programului

Programul „Mobilizarea comunităților pentru dezvoltare locală” va cuprinde peste 20 de comunități, inclusiv 3 comunități din regiunea transnistreană a ţării. Programul are scopul de a spori calitatea guvernării și de a contribui la rezolvarea celor mai stringente probleme comunitare. Fundaţia Est- Europeană (FEE) va consolida capacitățile unui număr de cel puţin 20 de Organizaţii ale Societăţii Civile (OSC) locale în domeniul implementării inițiativelor de mobilizare comunitară, folosind principiile drepturilor omului de egalitate, non-discriminare, transparenţă, participare și responsabilitate. FEE și partenerii săi locali vor motiva reprezentanții mediului de afaceri de nivel local și regional să răspundă necesităților comunitare și să devină parteneri active ai inițiativelor de dezvoltare locală.

Scurt istoric

Programul de Activitate al Guvernului 2010-2014 include și Reforma de Descentralizare, aceasta fiind prioritară și resupune aplicarea standardelor europene de funcționare a administrației publice. Bazându-se pe astfel de standarde, FEE a realizat, în cadrul unui proiect-pilot implementat în raionul Soroca, o evaluare a guvernării locale și a instrumentelor de participare. Cu această experiență și cu aceste lecții învățate, partenerii Fundației vor implica cetățenii în procesul de evaluare a calității guvernării la nivel local pentru a determina autoritățile locale să respecte principiile unei guvernări democratice.

Necesitatea Programului

Republica Moldova se confruntă cu provocări semnificative în procesul de conformare a actului de guvernare la rigorile unei societăți democratice: stat de drept, responsabilitate față de membrii comunităților, participarea cetățenilor și a grupurilor comunitare la procesul de guvernare locală; elaborare, implementare şi monitorizare a politicilor și deciziilor publice; transparență și oferirea serviciilor publice orientate spre cetățean. Chiar dacă a fost creat un mediu benefic pentru buna guvernare prin reforma legislației electorale şi a legislaţiei cu privire la accesul la informație și combaterea corupției, se resimte încă deficitul de democrație la nivel local, iar administrația locală rămâne departe de necesitățile comunitare.

Activități planificate

În cadrul acestui Program va fi oferit support actorilor societății civile la nivel local pentru elaborarea seturilor de  instrumente în domeniul guvernării democratice locale, cu accent pe transparență, participare a comunității la procesul de luare a deciziilor, integritate a autorităților locale.

Organizaţiile Societăţii Civile participante vor fi instruite în domeniul promovării schimbărilor de comportament la nivel de reprezentativitate a genurilor în cadrul autorităților locale, generând sprijin activ pentru politicile de egalitate a genurilor și proiectele-pilot de sporire a transparenței și responsabilității guvernării locale.

Cel puțin 20 de comunități vor fi dotate cu instrumente necesare pentru evaluarea transparenței procesului decizional, astfel asigurând participarea publicului în luarea de decizii, monitorizarea cheltuielilor publice şi prevenirea adoptării unor decizii ineficiente şi afectate de corupţie. Performanțele guvernării locale vor fi supuse controlului  comunitar și prin intermediul unui proces de monitorizare efectuat de către mass-media locale.

În perioada de implementare, FEE se va axa pe abordarea din perspectiva drepturilor omului, ţinând cont şi de alte câteva dimensiuni.

Autoritățile locale vor fi instruite în domeniile drepturilor omului, egalitate de gen și guvernare democratică. De asemenea, FEE și partenerii săi locali vor demara campanii de conștientizare a publicului prin care cetăţenii vor fi informaţi despre modul în care îşi pot promova, apăra şi revendica drepturile. Această componentă va fi implementată și în regiunea transnistreană a ţării, cu o abordare specifică acestei regiunii. Ulterior, FEE va oferi suport pentru proiecte commune implementate de OSC din Republica Moldova și regiunea sa de est în parteneriat cu autoritățile locale și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Acest program va fi implementat in perioada 2012-2016.